Team Building

În companiile care se respectă, team buliding-ul este unul din mijloacele cele mai placute de creare şi dezvoltare a echipelor, nu-i asa? De vreo 10 ani încoace ne-am obişnuit să înţelegem prin team building o ieşire la munte, de regulă organizată şi suportată integral de companie, cu scopul declarat de a rezolva unele probleme de comunicare de la nivelul organizaţiei, care, dacă nu ar fi rezolvate, ar crea mari probleme afacerii respective.
Buuuun!
În plus, în aproape orice proiect, există un moment când lucrurile par ca o iau razna. Fiecare om din echipa ta are chef de harţă cu oricine, oricând.

Fiecare iti face ţie, şeful lor, temporar sau nu, un singur mare reproş: că le permiti celorlalti prea multe cand el/ea este singurul (singura) serios (...oasă) si muncitor (oare). Restul? Niste hahalere ordinare pe care ar trebui sa le dai afara cat mai repede! Cand le spui ca nu poti sa faci asta (de obicei la un happy hour), te inteleg si admit ca "asta e! ce sa-i faci, frate, in fiecare organizatie este cate unul care ne face de ras (dar nu eu)", "dar astia au pile si nu poti sa te pui cu ei"…
Care va sa zica, project manager (sau leader in general) fiind, realizezi că oamenii tai nu mai comunica si sunt gata sa se incaiere in orice moment. Ei, ce faci? Un....team building, normal.

Pentru plecare toata lumea se va pregati cu o saptamana inainte. Cand vine autobuzul, toti se indreapta incet si isi ocupa locul, pe bisericute, ca la serviciu. Uneori IT-ul merge cu un autobuz separat. De cum pleaca autobuzul din fata firmei, incet-incet limbile se dezleagă, apar sticlutele cu chestii tari, si la un moment dat, cam pe la Campina, incepe sa se cante cu mare entuziasm. În fine, ajungeţi acolo, la munte. Cand usile se vor deschide in fata cabanei, la destinatie, cei doi-trei oameni aflati intamplator prin preajma, cad loviti de ameteala data de aburii de alcool care se revarsa din autobuz in aerul tare de munte iar cainii- cu stapan- o iau la goana prin paduri din acelaşi motiv... Ce frumos....

In timpul team building-ului, toata lumea se va simti ca o echipa adevarata, toti isi vor scuza si ierta micile defecte si vor fi un exemplu de colaborare. Nu va trebui decat sa sugerezi cuiva ca ai dori, daca se poate, un pahar cu apa si imediat cineva se si duce dupa o sticla de vin; ceri o sticla de apă minerală- apare şi o damigeană; totul se va intampla imediat, fara sa intrebe nimeni “de ce eu si nu Popescu?” sau "o sa o aduc maine".
La ultima masa de seara (care se transforma intr-o petrecere care tine toata noaptea pana dimineata), inainte de plecare spre casa, fiecare va afirma (la intrebarea finală, “care considerati ca este principalul castig al training-ului) ca, din toate lucrurile extraordinare din acest training, cel mai mult si mai mult, lui (sau ei) i-a placut faptul ca si-a cunoscut in sfarsit cu adevarat colegii! Despre care nu stia că sunt niste oameni atât de extraordinari şi că este mandru ca este cu ei in aceeasi echipa! Si ca, pentru fiecare din ei, s-ar arunca si in foc daca ar fi nevoie şi abia aşteaptă să i se ivească un prilej să probeze cele spuse. Toate astea cu lacrimi in ochi si in aplauzele tuturor celor cu doua zile inainte il considerau o jigodie de cea mai joasa speta.

In ce te priveste pe tine, managerul proiectului (sau ce fel de sef oi fi tu, nu stiu...), esti, dupa spusele lor, cel mai bun manager din tara daca nu din lume, omul cel mai echilibrat de vreme ce ii conduci pe ei, (recunoscand cu oarecare cainta ca ei insisi sunt, pe bune, niste dezaxati, si ca tu ai fi meritat ceva mai bun); esti cel mai instruit, competent, drept şi bun; si iti vor enumera toate succesele tale anterioare, si ca numai din cauza altora cu pile mari nu esti acum director, sau mai mult, seful pe Europa de est al multinationalei respective macar.

Esti asigurat – printr-un fel de angajament- ca acum sunt toate conditiile pentru un success si ti se multumeste cu aplauze pentru ca ai avut o idee excelentă sa organizezi trei nopti de agape la rand, la munte, pe banii companiei, agape intrerupte in cursul zilei de doi inconstienti care i-au fortat sa se zbenguie de colo-colo, să se joace de-a echipa, de-a proiectul si alte chestii naşpa rău de tot, pe care nu le-au prea înţeles, dar care i-au pus pe toti in niste situatii atat de amuzante si de interesante, de care isi vom aduce aminte cu bucurie mai tarziu cand vor vedea pozele. În mod normal, pozele sunt puse într-un director de pe serverul firmei şi blochează orice activitate în următoarele două-trei zile.

Doua zile dupa intoarcerea din acest mare team building reusit, odata cu iesirea din starea de entuziasm (data de cazarea, mancarea si bautura gratuite), lucrurile vor reveni la normal: fiecare va incerca sa puna cat mai multe bete in roate celuilalt si toti impreuna- tie.


Asta pana la urmatoarul team building, cand toti isi vor aduce aminte iar cu mare amuzament de cat de imaturi au fost, de exemplu, cand erau sa se ia la bataie in timpul unei sedinte cu clientul si de jignirile din sedintele de masurarea progresului.

In timpul trainingului fiecare va recunoaste in viata sa situatiile conflictuale pe care lectorul le prezinta, cu cauzele lor si cum pot fi evitate, si va exclama voios cam asa: “aaa, asta e chiar cum i-am facut eu lui George, ce chestie! Nu mi-am dat seama...E clar, eram stresat, iarta-ma George!”. Iar George: ”Nu e nimic, Vasile, toti suntem stresati, asta e, suntem oameni cu totii?”.

Despre cec, coduri si specii

Cum au rezolvat alte specii problema codificarii

Am fost atras, oarecum fara voia mea, intr-un grup de lucru profesional care avea ca obiectiv, stabilirea unui standard pentru instrumentele de plata, mai axact pentru cecuri si alte hartii de genul asta. Principala preocupare a colegilor mei, chiar interesati de astfel de standarde, era sa gaseasca un mod de codificare a informatiilor de pe instrumentele de plata, mod care sa fie agreat de toate institutiile de credit care le pun in circulatie. Argumentele cele mai convingatoare conduceau spre o linie a codurilor sub forma unui cod de bare, aceasta fiind o tehnologie comuna in zilele noastre. Practic, toate supermarket-urile au adoptat codul de bare pentru codificarea produselor pe care le au in depozite sau le vand, gestiunea stocurilor fiind mult usurata. Unele lanturi de magazine au impus chiar producatorilor sa codifice de la ambalare datele referitoare la produsele respective. Ce sa mai vorbim, facturile de utilitati ne vin tot cu un cod de bare pe ele, cele de telefon la fel, cat de scumpa poate sa fie tehnologia asta? Colegii mei din grupul de lucru ziceau ca e deja una foarte comuna, disponibila free pe internet. Si ii cred...

Nu am inteles nici pana astazi de ce institutii cu forta celor de care vorbesc nu au reusit sa ajunga la o intelegere privind tiparirea unui nenorocit de cod de bare pe aceste hartii, mai ales ca pot avea valori destul de mari, emitentul aproape că emite moneda din varful pixului cu care le semnează.

Nu as fi revenit asupra subiectului (sunt sigur ca mai devreme sau mai tarziu institutiile de credit vor intelege ca e mult mai bine pentru toata lumea sa se imprime aceste coduri pe suprafata instrumentelor de plata) daca nu as fi vazut cu ochii mei, in concediu, in Apuseni, ca alte specii au trecut deja la utilizarea codurilor de bare si par chiar fericite din aceasta cauza, asa cum se vede in pozele de mai jos. La cecuri de ce nu ar merge?